Facilități
Plată facturi
Începând cu aprilie 2011, C.A.R. Faur prestează pentru membrii săi servicii de intermediere a plății facturilor de utilități către diversi furnizori în sistemul agent al unui prestator de servicii de plată. Am ales un astfel de parteneriat pentru a vă scuti de un drum suplimentar până la caseria furnizorului.
Coplata pentru servicii medicale
În ședința Consiliului Director al C.A.R. Faur din 25.03.2024 s-a hotărât ca ajutorul acordat la coplata serviciilor medicale pentru anul 2024 să fie în suma de 250 lei/an. Ajutorul pentru servicii medicale se acordă membrilor care îndeplinesc următoarele condiții:
- au o vechime de peste 1 an calculată la sfârșitul lunii anterioare plății ajutorului;
- au fondul social în suma de minim 1.000 lei constituit cu cel puțin 6 luni anterior acordării ajutorului.
Ajutor de deces
Fondul pentru ajutorul de deces se constituie prin repartiții anuale din excedent în cuantumul prevăzut în buget și aprobat de Adunarea Generală. Acest fond este depersonalizat și se utilizează numai pentru acordarea de ajutoare nerambursabile urmașilor membrilor C.A.R. Faur IFN decedați, se acordă o singură dată la cererea persoanei care face dovada decesului și a cheltuielilor efectuate cu înmormântarea, în cuantumul și condițiile stabilite de adunarea generală. Din ajutorul acordat se vor reține eventualele datorii ale decedatului către C.A.R. Faur IFN.
Pentru acordarea ajutorului de deces sunt aprobate următoarele sume și criterii de acordare și anume:
- vechime minimă ca membru C.A.R. Faur IFN de 3 ani;
- sold fond social minim de 3.000 lei la data decesului membrului.
Valoarea ajutorului de deces acordat urmașilor membrului C.A.R. este de 2.000 lei.
Vizualizare fișă personală online
C.A.R. Faur IFN furnizează membrilor săi, la cererea acestora, serviciul informatic Online Member Portal (OMP) și aplicația mobilă CAR Faur pentru IOS, Android și Huawei.
Operațiunile C.A.R. care pot fi efectuate prin Online Member Portal sunt:
- vizualizarea situației conturilor de fonduri sociale și împrumuturi.
Pentru a beneficia de facilitățile Online Member Portal, vă invităm să completați Cererea de Utilizare a Online Member Portal și să o depuneți la agențiile C.A.R. Faur.
Mergi pe https://omp.carfaur.ro pentru a solicita acces.
Aplicația mobilă CAR Faur IFN
Asociația Casa de Ajutor Reciproc Faur IFN pune la dispoziția membrilor săi aplicația mobilă prin care aceștia își pot urmări situația financiară, rulajul la împrumut sau fond social, lista cu împrumuturi girate și modalitatea de a contacta rapid unul din sediile noastre.
Accesul la aplicație se face pe baza datelor furnizate de către Asociația Casa de Ajutor Reciproc Faur IFN, după verificarea identității membrilor.